Rodolfo Dordoni
Nascut in 1954, Rodolfo Dordoni face parte din traditia milaneza care a generat desigeri ca fratii Castiglioni, Marco Zanuso sau Vico Magistretti.
Absolvent, ca multi dintre colegii sai de breasla, al facultatii de arhitectura de la Politehnica din Milano, Dordoni a lucrat de-a lungul anilor ca designer sau consultant pentru numeroase branduri premium, cum sunt Artemide, Moroso, Cassina, Poliform, Flou, Foscarini, Molteni & C.
In 2005 a fondat impreuna cu Alessandro Acerbi si Luca Zaniboni Studioul Dordoni Architects, dedicat mai ales proiectelor rezidentiale, atat in componenta de proiectare de cladiri, cat si in cea de design interior. La nivel stilistic, Dordoni propune o eleganta curata, cu piese frumoase si originale, dar care nu duc la extrem dorinta de a epata.