Canapele, divane, meridiene – ghid de supravietuire

Faceti impreuna cu noi o plimbare prin colorata poveste a canapelei si a numeroaselor sale rude de gradul I si aflati totul despre diferentele dintre tipurile de piese care intra in categoria aceasta. Ce inseamna diferitii termeni? Ii cunoasteti pe toti?

Inclinati-va pe kliné

Povestea canapelei incepe in Antichitate. Vechii greci aveau niste piese numite kliné, foarte asemanatoare cu meridiana moderna si folosite pentru luat masa. Din marmura, din metal sau din lemn, cu captuseala si tapiterie, acestea erau combinate cu masute pe care se punea mancarea.

Somnul post-meridian pe meridiana

Daca tot am mentionat meridiana, sa incepem cu ea: aceasta este un tip de canapea, uneori numita impropriu „sezlong” si caracterizata prin spatarul inaltat intr-o parte si continuat pe una dintre laturi, dar complet absent pe latura opusa: forma originala si foarte eleganta este justificata de functia meridienei, care a aparut in saloanele rafinate din secolul XVIII drept o piesa pe care sa se poata face o scurta siesta: astfel, pe bratul inclinat din continuarea spatarului se sprijinea capul, iar partea opusa era lipsita de brat pentru a-i permite doamnei sa-si intinda picioarele. In treacat fie spus, o varianta de meridiana fara spatar, dar cu brate pe ambele parti este ceea ce se numeste un recamier – dupa celebra frantuzoaica socialite din secolul XVIII, Juliette Récamiere. Nicio legatura cu celebrele canapele-pat cu „lada de studio” din apartamentele ceausiste.

Sau pe divan? Mai bine pe dormeza!

O functie similara cu a meridienei indeplineste si obiectul desemnat actualmente prin termenul „divan”, la origine un cuvant turcesc care se referea la o incapere intreaga, cea in care se intalneau demnitarii otomani pentru consfatuiri. Astazi, cuvantul desemneaza o piesa hibrida, ceva intre un pat de o persoana si o canapea (dar nu o canapea convertibila in pat!), ceva ce in engleza se numeste daybed, dar care nu are forma distinctiva a meridienei. Astfel, divanul este mai degraba o bancheta foarte moale, cu capatai. Bunicii nostri foloseau, mai probabil, termenii „dormeza” (in franceza „dormeuse”, de la „dormir”, a dormi) sau „otomana”. Pentru a complica si mai mult povestea acestor cuvinte, „otomana” se foloseste in continuare pe scara larga, doar ca in acceptiunea recenta nu mai desemneaza un divan, ci un fel de pouf mai mare. Pouf-ul este... glumeam, stim ca stiti.

Si-atunci, sezlongul?

Daca meridiana este denumita impropriu „sezlong”, ce este atunci sezlongul? Ei bine, cum ii spune si numele, tot frantuzesc, sezlongul este „une chaise longue”, adica un scaun lung. Deci un fotoliu cu un sezut foarte adanc, pe care sa iti poti intinde picioarele, dar pe care nu te poti totusi intinde cu totul.

Canapea vs bancheta

Stramosii directi ai canapelei, destul de putin asemanatori cu ce cunoastem noi astazi, au aparut in secolul XVIII, întâi sub forma unor scaune largi, tapitate si cu brate din lemn. Relativ simple la incpeut, odata cu afirmarea stilului Ludovic al XV-lea formele acestora au devenit din ce in ce mai gratioase, iar decoratia mai abundenta, atat la nivelul lemnului superb sculptat, cat si la nivelul tesaturii folosite pentru tapiterie. Umplutura era din calti, pene sau par de cal. Aplicate la perioada aceea, cuvintele „canapea” si „bancheta” sunt aproape sinonime. In zilele noastre, insa, bancheta este lipsita de brate, adesea si de spatar, si mai ales are un plan de sedere mai inalt decat al canapelei. Asadar, ce se intelege astazi printr-o canapea „clasica” este o piesa cu sezut, spatar si brate integral tapitate cu piele sau cu material texil si umplute cu o umplutura moale.

Liniara vs coltar

„Canapea liniara cu doua locuri” sau „cu trei locuri” sunt, evident, termeni care nu au nevoie de explicatie. Un coltar este o canapea cu doua laturi care formeaza un unghi de 90°. A nu se confunda cu „canapeaua cu sezlong”, care este esentialmente o canapea liniara, doar ca unul dintre locuri este mai adanc si uneori mai lat decat celelalte.

„Loveseat”-ul de azi, „causeuse”-a de ieri

Tot asa cum „sofa” si „divan” sunt cuvinte de origine turceasca, candva limba elitelor in partea noastra de lume, franceza a avut si ea perioada ei de glorie ca limba de cultura si sursa pentru nenumarate imprumuturi lingvistice, mai ales pentru lexicul obiectelor de lux. Astazi, rolul acesta revine englezei. Iata de ce intalnim din ce in ce mai mult termenul „loveaseat” pe site-urile de mobilier. Dar ce este un loveseat? Ei bine, loveaseat-ul de azi este „la causeuse” de ieri: o canapea mica, pentru doua persoane, dar mai mica totusi decat o canapea „normala” cu doua locuri, ideea fiind ca cele doua persoane trebuie sa fie ori indragostite, ori foarte bune prietene, adancite intr-o conversatie frivola („causette” in franceza), pentru ca trebuie sa se simta in largul lor stand practic lipite.

Confidentul si indiscretul – alte fantezii frantuzesti

Un tip de canapea foarte original, imaginat la sfarsitul secolului XIX, este „le confident”: practic doua fotolii alaturate intr-o singura piesa, orientate in directii opuse, asa incat cele doua persoane care se asezau sa poata discuta foarte de aproape, facandu-si confidente, dar fara sa se atinga totusi. O variatie a „confidentului” este „indiscretul”, care presupune adaugarea unui al treilea fotoliu, ca pentru o a treia persoana care ar trage cu urechea la conversatia privata a primilor doi. Astfel, canapeaua „indiscreta” are o foarte interesanta forma de elice sau de spirala. Posibila inspiratie pentru piesa Tatlin de la Edra?

Barbatii prefera pielea – canapelele Chesterfield

Desi exista precedente pentru tapitarea cu piele a canapelelor, practica a devenit extrem de populara in a doua parte a secolului XIX si mai ales in secolul XX. De departe cea mai celebra este canapeaua Chesterfield, numita uneori si „club sofa”: o canapea cu capitonaj impresionant, cu bratele rotunjite si aflate la aceeasi inaltime ca spatarul. Numele i se trage de la Philip Stanhope, conte de Chesterfield, prezumatul inventator al acestui tip de canapea. Cat despre denumirea de club sofa, ea nu are nimic cu ce intelegem noi prin „club”, desi multe asemenea stabilimente sunt echipate cu canapele Chesterfield, ci cu celebreele „cluburi ale gentleman-ilor” britanici, locuri unde elitele sociale strict masculine se intalneau si jucau biliard sau carti, discutau politica, luau masa si hotarau soarta lumii. Departe de femei si de meridienele lor.