Sneak-peek in casele a patru superstaruri ale designului de obiect
V-ati intrebat vreodata cum arata casele designerilor pe care ii iubim? Sunt oare pline cu creatiile proprii sau mai degraba cu piesele idolilor lor? Sau poate sunt complet neutre, cu mobilier elegant, dar anonim? Din fericire, epoca Internetului ne permite sa ne satisfacem relativ usor curiozitatile de tipul acesta, asa ca am aruncat o privire in casele – principale sau de vacanta – ale patru designeri de top. Patru interioare foarte diferite, dar care au in comun cateva lucruri pe care va invitam sa le descoperiti mai jos.
Paola Navone: falsa simplitate, superlativa originalitate
Decoratie frusta, aproape absenta, alb orbitor, odihna a corpului, a mintii, a simturilor. Cunoscuta pentru estetica mai degraba expresiva cromatic si pentru formele avangardiste pe care le practica, Paola Navone ofera cea mai mare surpriza dintre cei patru, prin aceea ca superba ei casa de vacanta din insula greceasca Serifos este de o simplitate spartana, dar inselatoare, totusi: am putea-o descrie ca pe un regim de detoxifiere vizuala care ascunde nenumarate detalii originale. Este adevarat ca frumusetea naturala a Cicladelor este mult mai impresionanta decat orice ar putea concepe omul si sa vrei sa intri in competitie cu ea ar fi aproape imoral. Ca atare, casa de vacanta a Paolei Navone se distinge prin simplitatea rustica, prin omniprezenta albului, prin textilele nepretentioase, perfect albe si ele si voit sifonate, si prin tehnicile traditionale de constructie. Casa este lipsita de canapele in sensul strict al cuvantului, in locul lor fiind structuri din zidarie, varuite si acoperite cu perne. Aceeasi tehnica, folosita si pentru insula-masa din bucatarie, face ca piesele sa para prelungiri organice ale stancii care se inalta din mare. Creativitatea extraordinara pentru care este cunoscuta Navone este vizibila peste tot – ca in masa-consola facuta din scanduri groase sprijinite pe vase de lut intoarse cu gura in jos si varuite sau ca la nivelul pardoselilor din ciment pe care sunt vopsite covoare, intr-un trompe l’oeil aproximativ, dar de mare impact. Obiectele recognoscibile sunt putine, dar amintim totusi mesele de cafea Irony create de Navone pentru Gervasoni.
Fabio Novembre: l’enfant terrible
Casa-studio de la Milano a lui Fabio Novembre, copil teribil al designului italian, este un soi de concept store in care sunt expuse diferitele fatete ale acestui creator proteic. Presarand in mixul de ingrediente care este casa lui si un strop de exhibitionism, Novembre adora incaperile deschise, care comunica intre ele sau direct cu exteriorul prin suprafete vitrate enorme si prin ferestre interioare, ca niste hublouri intr-un submarin fantastic. Caracteristica definitorie a acestei amenajari este eclectismul extrem: bucataria si zona de luat masa hiper-moderne si practic nedecorate, aproape aseptice (cu exceptia tavanului, unde un mozaic reprezentand un sarpe cu un mar reia trimiterile la mitul adamic prezente mai evident in dormitor) „convietuiesc” cu aerul extrem de teatral al bibliotecii dominate de lambriul din lemn carbonizat si de fotoliile Nemo, creatiile sale pentru Driade, tot asa cum culorile vesele si motivele ludic-inocente din dormitorul fiicelor convietuiesc cu decoratia cazona a canapelelor din living si cu alb-rosul dormitorului matrimonial, plin de aluzii erotice mai mult sau mai putin discrete. Provocare de dragul provocării? Posibil, dar neimportant. Important este rezultatul, o amenajare high-fashion, destabilizantă în cel mai bun sens al cuvântului.
Philippe Starck: alb-negru with a twist
Cunoscut pentru abordarea sa „democratizanta”, Philippe Starck este unul dintre numele care au marcat decisiv lumea designului de obiect si de interior a ultimelor decenii. Stilul lui este unul foarte cosmopolit si ultra-modern, dar in care se pot decela totusi urmele marii culturi franceze al carei produs este. Casa sa din Statele Unite este un exemplu pentru stilul lui foarte ingrijit, dar nepretentios, original, dar nu gratuit-excentric, cu tuse de (auto)ironie si cu detalii neasteptate, aproape stranii, cum ar fi „banda” galbena care acopera aproape complet unul dintre peretii camerei copilului si toate obiectele de pe peretele respectiv, inclusiv usa si rafturile de carti, ca si cum un rulou imbibat cu vopsea ar fi fost trecut, poate din neatentie, printr-o casa de papusi. Tot asa, puzderia de veioze viu colorate de pe fiecare raft si pisica chinezeasca uber-kitsch sunt micile detalii discordante, menite sa descumpaneasca si sa dinamiteze excesul de seriozitate pe care francezul il detesta, lucru stiut. Printre piesele care se disting recunoastem superbele scaune Louis Ghost semnate de Starck pentru Kartell, ca si masuta-gnom aurie (pe care am observat-o si pe terasa lui Fabio Novembre), dar si masa-porc creata pentru Moooi de belgianul Marcel Wanders, cu care Starck are certe afinitati.
Jacopo Foggini: arta, magie si calm
Cunoastem anecdota potrivit careia Michelangelo isi vedea viitoarele sculpturi in blocurile informe de marmura. Vorbind despre o statuie la care lucra ar fi zis, pare-se, ca un inger este inchis in piatra si trebuie eliberat. Un sculptor al zilelelor noastre, Jacopo Foggini traieste si el inconjurat de materialul lui de predilectie, unul potrivit epocii post-moderne, insa: metilacrilatul din care plasmuieste flori, flacari inghetate, astri, cascade de lumina, dantelarii complicate. Foggini a transformat un vechi hambar din piatra intr-o casa de vacanta in Apenini. O oaza feerica, in care sculpturile din metilactrilat – unele deghizate in piese de mobilier, altele cu functie strict estetica – stau printre obiecte autentic sau pretins rustice, intr-un ansamblu in care tonurile potolite ale pamantului si ale pietrei functioneaza ca un fundal neutru pe care sa se detaseze culorile acidulate ale creatiilor sale. In mijlocul salonului echipat cu un foarte neobisnuit semineu, care trimite cu gandul mai degraba la un dolmen pe jumatate prabusit, o canapea Boa semnata de fratii Campana, bunii lui prieteni si „colegi” de brand de la Edra, atrage inexorabil atentia si accentueaza aerul de tihna absoluta, aproape de langoare, al locului. Dintre creatiile lui Foggini, se disting corpurile de iluminat Tondo.
Care sunt lucrurile pe care cele patru amenajari par sa le aiba in comun? In primul rand, ne-a surprins sa constatam ca obiectele creatii proprii sunt destul de putin reprezentate. Apoi, desi fiecare amenajare este remarcabila in stilul ei, toate sunt totusi mai simple si mai low-key decat s-ar fi putut crede, poate cu exceptia casei lui Fabio Novembre, desi, excentric cum il stim, credem ca si el a dat dovada de multa retinere. Si, ca ultima, dar poate cea mai importanta remarca, toate cele patru amenajari practica in mod foarte reusit o forma sau alta de mix-and-match, indiferent ca este vorba despre mixajul de materiale, de stiluri sau de epoci, lucru care demonstreaza unul dintre principiile in care noi credem cu tarie, anume ca aderarea prea stricta la o reteta uniformizanta este un faux-pas.
